Spaţiul acest infinit, această aglomerare de stele şi planete în continuă expansiune a constituit atracţia oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Grecii şi chiar egiptenii l-au studiat şi observând că stelele sunt poziţionate într-un anumit fel, unele formând anumite figuri le-au dat câte un nume fiecăreia. Aceste grupări sunt numite constelaţii. Ele se află la mii de milioane de kilometrii de Terra şi deoarece distanţa lor nu se poate măsura în metri se folosește anul lumină. Această unitate reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an de zile. Constelaţiile au fost studiate încă din antichitate însă explozia de descoperiri s-a produs după inventarea telescopului de către sir Isaac Newton în 1670.
În secolul al XX-lea spaţiul şi cercetarea lui a fost efectuată prin intermediul călătoriilor în spaţiu, dar şi prin cel al radiotelescoapelor şi cel al telescoapelor gigant amplasate pe crestele înalte ale munţilor (Telescopul Keck 1, Very Large Telescope, Very Large Array etc.). Totodată spaţiul este cercetat cu ajutorul telescoapelor spaţiale (Hubble) sau a sondelor care au vizitat planetele sistemului solar, unele dintre ele depăşind chiar limitele acestuia (Voyager 1, 2). (credit imagine: NASA)